joi, 10 iunie 2010

Playing with Fire - Paula Seling & Ovi

Cupa Junior la Karate - Ediţia a III-a

Această competiţie se adresează copiilor şi juniorilor începatori. Competiţia se desfăşoară în Săptămâna Olimpică şi are ca obiective, promovarea în judeţul Timiş a acestui sport şi de a face selecţia copiilor pentru performanţă.
Competiţia are ca şi colaboratori, Academia Olimpică Română, filiala Timiş, Direcţia Judeteană pentru Sport, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Tibiscus, şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Vest.
Invitaţi de onoare în cadrul competiţiei au fost D-na prof. Daniela Ciugudean, secretar AOR Timiş, şi Mihai Cioreanu, preşedintele departamentului de Karate Eu@k.
În cadrul concursului s-au susţinut probe de Kata şi Kumite, atât pe echipe cât şi individual, pe listele de înscriere apărând 130 de sportivi, de la 15 cluburi sportive, atât din România, cât şi din Serbia.


“Învinge-te pe tine insuţi!”


Aceasta este devizia competiţiei, cât şi devizia pe care o promovează Academia Olimpică Română, în cadrul Saptămânii Olimpice. Deamenea AOR, acordă un premiu de fairplay, şi promovează non-violenţa şi practicarea sportului ca mod de viaţă.
Săptămâna Olimpică se derulează în fiecare an în ultima săptămână a lunii mai.
În 25 mai a fost ceremonialul de deschidere festivă la Sala Olimpia, unde au fost premiaţi copii şi juniorii.
26-28, s-au desfasurat concursurile scolare specific:
- “Un condei numit fairplay”, de jurnalism sportive
- “Jocurile Olimpice in imaginatia copiilor” – concurs de desene
- “Pentatlon Olimpic Scolar”
29 mai, s-a desfasurat concursul de Kata si Kumite, in Sala de Sport a Universitatii de Vest.
In aceasta Saptamana Olimpica, la nivelul tuturor unitatiilor scolare, s-au desfasurat atat activitati sportive cat si competitii sportive.



Filme Online Free Flash Games Online Online Games