joi, 10 iunie 2010

Playing with Fire - Paula Seling & Ovi

Cupa Junior la Karate - Ediţia a III-a

Această competiţie se adresează copiilor şi juniorilor începatori. Competiţia se desfăşoară în Săptămâna Olimpică şi are ca obiective, promovarea în judeţul Timiş a acestui sport şi de a face selecţia copiilor pentru performanţă.
Competiţia are ca şi colaboratori, Academia Olimpică Română, filiala Timiş, Direcţia Judeteană pentru Sport, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Tibiscus, şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Vest.
Invitaţi de onoare în cadrul competiţiei au fost D-na prof. Daniela Ciugudean, secretar AOR Timiş, şi Mihai Cioreanu, preşedintele departamentului de Karate Eu@k.
În cadrul concursului s-au susţinut probe de Kata şi Kumite, atât pe echipe cât şi individual, pe listele de înscriere apărând 130 de sportivi, de la 15 cluburi sportive, atât din România, cât şi din Serbia.


“Învinge-te pe tine insuţi!”


Aceasta este devizia competiţiei, cât şi devizia pe care o promovează Academia Olimpică Română, în cadrul Saptămânii Olimpice. Deamenea AOR, acordă un premiu de fairplay, şi promovează non-violenţa şi practicarea sportului ca mod de viaţă.
Săptămâna Olimpică se derulează în fiecare an în ultima săptămână a lunii mai.
În 25 mai a fost ceremonialul de deschidere festivă la Sala Olimpia, unde au fost premiaţi copii şi juniorii.
26-28, s-au desfasurat concursurile scolare specific:
- “Un condei numit fairplay”, de jurnalism sportive
- “Jocurile Olimpice in imaginatia copiilor” – concurs de desene
- “Pentatlon Olimpic Scolar”
29 mai, s-a desfasurat concursul de Kata si Kumite, in Sala de Sport a Universitatii de Vest.
In aceasta Saptamana Olimpica, la nivelul tuturor unitatiilor scolare, s-au desfasurat atat activitati sportive cat si competitii sportive.



vineri, 10 octombrie 2008

Adevar


Autorul fotogafiei: Necunoscut - Internet - Google

luni, 4 august 2008

Cum ar arata Terra in lipsa vietii?




Imaginea Pamantului, golit de plante, ape si de structurile construite de om, intr-un cuvant, in lipsa vietii, a fost creata de o echipa formata din 15.000 de specialisti din 79 de tari, in cadrul unui proiect denumit OneGeology, anunta DailyMail.

„Oamenii de stiinta si-au propus sa dezvaluie structura subterana a planetei, acelasi lucru pe care Google Earth l-a facut cu suprafata Terrei”, declara Ian Jackson, coordonatorul echipei de specialisti. O astfel de harta, realizata in premiera, este extrem de importanta pentru descoperirea resurselor subterane importante, dar si pentru studierea unor fenomene naturale complexe, asa cum ar fi cutremurele sau vulcanii”, continua acesta.

Proiectul a costat „doar” 500.000 de lire sterline, asta si datorita faptului ca oamenii de stiinta au ales sa lucreze gratuit. Realizarea sa a durat mai putin de un an, iar produsul final a fost creat dupa ce zeci de mii de studii geologice, cuprinzand fiecare zona a Terrei, au trecut prin filtrul cercetatorilor.

Sursa:DailyMail si Descopera.ro

joi, 22 mai 2008

Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu

Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp... am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna...


Sursa: http://www.bizcar.ro/Octavian_Paler_Interviu_cu_Dumnezeu.php
Filme Online Free Flash Games Online Online Games